VIDEO


   BBC a realizat un reportaj în localitatea Isaccea unde încă trăiesc ultimii români loviţi de cumplita boală. Această colonie de leproşi moare încetul cu încetul. Odinioară adăpostea 180 de oameni, acum abia dacă mai sunt 20.


   Localnicii nu se mai simt de mult ca într-un spital, ci şi-au organizat viaţa ca la sat. Reporterul BBC a vorbit cu un localnic, care explică legătura lui cu colonia.''Mulţumită tratamentului primit la Tichileşti, boala nu mai este contagioasă, însă efectele ei sunt incurabile", a declarat localnicul.
   BBC aminteşte că, în perioada comunistă, Tichileştiul era o zonă închisă. În prezent, pacienţii pot intra şi ieşi, cu permisiunea medicului. Cei mai mulţi aleg să rămână. Aici primesc ajutorul de care au nevoie şi, cel mai important, se simt în siguranţă.
   Pe planetă mai trăiesc aproape 200.000 de suferinzi de boala lui Hansen, cunoscută şi sub denumirea de lepră. Cei mai mulţi trăiesc în Africa şi în sudul Asiei. Tichileştiul adăposteşte, însă, ultimele victime din România ale cumplitei boli.
Site realizat de